joi, 25 februarie 2016

informare betfair

Stimate domnule/doamna,

În conformitate cu prevederile legilor aplicabile din România, operatorii de jocuri de noroc online au obligația de a transmite tuturor clienților informații privind fiecare „venit brut” obținut de aceștia din activitățile de jocuri de noroc realizate în decursul unui an calendaristic, până la sfârșitul lunii februarie a anului următor. Pentru anul calendaristic 2015, această obligație se aplică pentru „veniturile brute” obținute în perioada 13 februarie 2015-31 decembrie 2015.

Betfair International plc, titularul dreptului de a organiza și exploata jocuri de noroc la distanță pe teritoriul României în baza deciziei nr. 2161/28.08.2015 a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, vă pune la dispoziție un raport privind retragerile efectuate din contul dumneavoastră de pe pagina www.betfair.com în perioada 13 februarie 2015-31 decembrie 2015. Retragerile sunt evidențiate atât în moneda contului dumneavoastră la Betfair, cât și în echivalentul în RON, calculat la cursul comunicat de Banca Națională a României valabil în ziua retragerii. Pentru perioada 13 februarie 2015 – 31 august 2015, raportul este intocmit si furnizat de Betfair International plc in numele tuturor societatilor din grupul Betfair care au desfasurat activitati de jocuri de noroc in Romania, respectiv:

Betfair Counterparty Services Limited (activă pe piața din România din 13 Februarie până în 31 August. 2015); Betfair Games Limited (din 13 Februarie până în 31 August. 2015); Betfair Entertaiment Limited (din 13 Februarie până în 31 August. 2015); și Betfair Casino Limited (din 13 Februarie până în 31 August. 2015). Raportul include deasemenea retragerile asociate cu Betfair Pty Limited (activă pe piața din România din 13 Februarie până în 10 Septembrie, 2015) – Betfair Pty Limited nu mai face parte din grupul Betfair; datele sunt furnizare pe baza procurii acordate grupului Betfair din partea Betfair Pty Limited.

Raportul menționat poate fi consultat accesând următorul link: https://promotions.betfair.com/ro-transactions.

Potrivit legislației menționate mai sus, Betfair International plc are obligația de a comunica aceste informații și autorităților fiscale din România.

Dumneavoastră aveți responsabilitatea de a declara venitul obținut la autoritățile fiscale și de a achita impozitul stabilit de autoritățile fiscale conform prevederilor Codului fiscal român. În acest sens, trebuie să completați Declarația 200, care poate fi descărcată gratuit de pe pagina oficială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/dec_200_2015.pdf).

La această dată nu există, din păcate, indicații din partea autorităților române în scopul definirii „veniturilor brute” care trebuie declarate. Prin urmare, este posibil ca autoritățile fiscale să solicite, după declararea informațiilor necesare, alte detalii privind activitățile de jocuri de noroc realizate pe site-ul betfair.com în decursul perioadei menționate mai sus. În acest caz, vă rugăm să ne contactați la adresa de email support.ro@betfair.com sau la numărul de telefon 0044 203 059 8888 și vă vom analiza cererea. Puteți de asemenea contacta Agenția Națională de Administrare Fiscală la numărul de telfon 0040-31-403.91.60 sau în scris accesând următorul link: Formular pentru asistenţă .În general, vă recomandăm să apelați la serviciile unui consultant fiscal sau juridic extern dacă există orice dubii.

Dorim să subliniem că informațiile furnizate în raport au un caracter informativ, neputând fi considerate drept recomandări fiscale sau juridice.

Cu stimă,

Betfair International plc
Cod de identificare fiscală în România: 35110324

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu